Featured

2016 – anul în care am adoptat un copil la distanță

2016 a fost în care am învățat riscul și am plonjat în gol, pentru ca cerul să mă prindă în brațele Sale. Anul în care am dezvoltat relaționări și am învățat constant că fiecare om are o bucățică de Dumnezeu în suflet. Unii mai mult, alții mai profund. Daniel, mentorul meu, căruia îi sunt profund recunoscătoare ...

Featured

Cum am reușit să citesc 72 de cărți în 2016?

By Sunday, January 1, 2017 No tags Permalink 4

Cu planificare. Multă. La începutul lui 2016 îmi fixam ca obiectiv să citesc minim 52 de cărți, câte o carte pentru fiecare din săptămânile anului. Am reușit cu bucurie și recunoștință să depăsesc cu ”doar” 20 targetul inițial, iar efectele lecturii le resimt pe toate planurile. Nu e ușor să îți faci timp pentru citit, ...

Featured

Crăciun pe stil polonez

Anul acesta, am întâmpinat sărbătorile la sute de km departe de casă, pe tărâm polonez, în Poznan, un orășel la 2 ore de Wroclaw, reprezentând o experiență complet nouă pentru mine. Sunt extrem de binecuvântată prin oamenii pe care i-am cunoscut și m-am simțit parte din familia prietenei mele Marianna care mi-a făcut invitația pentru a ...

Featured

Lucruri neștiute despre Serena Williams

Cartea Serenei Williams, ”Pe linie” m-a surprins tocmai pentru că are acea notă personală, care lipseşte multor cărţi ale sportivilor pe care le-am citit de-a lungul timpului. Pentru că sunt o iubitoare a tenisului de câmp, nu am ratat cărţile lui Andy Murray, Rafael Nadal, Roger Federer (carte care de alfel nu este scrisă de ...

Featured

Divoka Sarka, rezervația naturală de lângă Praga

Printre lucrurile pe care le iubesc foarte mult la Praga se numără zonele sale verzi, parcurile super mari și îngrijite sau locurile ascunse unde natura se desfășoară în toată sălbăticia ei. Unul dintre aceste locuri este Divoka Sarka, un loc de care am fost extrem de plăcut surprinsă. Aflată doar la câțiva km de Praga, ...

Featured

Muzeul Kafka, lecția implicării tehnologice

Kafka este un personaj extrem de îndrăgit în Praga, sunt multe locuri în oraş cu statui ale sale sau diverse alte reprezentări, motiv pentru care nu am ezitat nici o secundă să vizitez casa memorială Kafka, fiind extrem de curioasă cum arată un muzeu al unui mare scriitor în Praga. Biletul pentru adult costă 200 de ...

Featured

Experiența dintr-un spital ceh

Zilele trecute după un week-end plin petrecut în afară Pragăi, cu explorat şi mers la pas cât se poate de mult, piciorul meu stâng s-a resimţit, prin urmare a început să mă doară foarte tare la fiecare pas ce îl făceam. Şi pentru că spiritul românesc se arată şi în Praga, am spus că lasă că ...

Featured

Karlovy Vary, loc de poveste ce merită văzut

Karlovy Vary este o stațiune superbă, situată în vestul Cehiei, aproape de Germania. Pentru deplasare întrucât am plecat din Praga, am optat pentru autocar, iar în 2 ore și 15 minute am fost în Karlovy Vary. O zi este de ajuns pentru a explora orașul și a vedea locurile reprezentative, însă dacă dorești să te ...

Featured

Ce mi-a plăcut la Grădina Zoologică din Praga

Grădină Zoologică din Praga trebuie să fie neapărat pe lista de must see, pentru că este unul din locurile care te va încărca cu energie şi îţi va pune zâmbetul pe buze, fie că vrei sau nu. Incovenientul este că pentru a avea timp şi a nu fi pe fugă, ar trebui să îţi rezervi ...

Featured

După 10 zile în Praga

By Friday, July 8, 2016 No tags Permalink 0

Nu știu când a trecut timpul, dar uite că s-au făcut 10 zile de când mi-am instalat viața în orașul de pe Vltava (râul care străbate orașul). Am vrut să împărășesc câteva scurte impresii așa la prima vedere: Intrarea la metrou în subteran nu e baricadată ca la noi, să introduci cartela să treci prin barele ...

Featured

Aplicații care mă ajută să fiu up to date

Fie că sunt în metrou, mergând spre o întâlnire fixată, aștept autobuzul, sau stau la coada interminabilă pentru a-mi face abonament, în București am învățat că am parte de mult timp ”mort” în trafic, în deplasarea dintr-un loc în altul. Cum fructific acest timp și ce aplicații folosesc pentru a mă ajuta să rămân conectată la subiectele care ...

Featured

Management la 360 de grade

Evenimentul organizat de Revista Biz, Management 360 a reunit manageri și antreprenori din industrii diferite, care au împărtășit din experiența lor de business. Prima sesiune a conferinței, care a tratat ingredientele necesare în drumul spre top management, a fost deschisă de Violeta Luca - Microsoft România, care ne-a împărtășit din lecțiile de management învățate de-a ...

Featured

Aplicația care ne ajută să citim mai mult

Pentru 2016, la nivelul obiectivelor privind educația și investiția în dezvoltarea personală și profesională mi-am propus să citesc minim 53 de cărți. De ce 53? Pentru că avem 53 de săptămâni în 2016 și da, este o provocare mare, însă da, cred că prin disciplină pot reuși să îmi ating obiectivul. Momentan am ajuns la numărul 22. ...

Featured

Ce spune poza ta de LinkedIn despre brandul tău personal?

Brandul personal sumarizează tot ceea ce suntem, modul în care vorbim, tonalitate, volum, vestimentație, poziția adoptată, mersul, prietenii alături de care ne afișăm, pozele postate pe Instagram. Să mai continui? Inclusiv calitatea pozei pe care o postezi spune multe despre brandul tău, despre atenția pe care o acorzi informațiilor publice despre tine. Despre LinkedIn numai de ...

Featured

Ne vedem la Social Media Summit?

Pe 19 februarie, ne vedem la primul eveniment de social media din peisajul românesc organizat de Revista Biz, Social Media Summit. De ce trebuie să nu ratezi evenimentul dacă ești un pasionat al mediului online? Pentru că afli care sunt strategiile eficiente de promovare în social media Descoperi trendurile acestui an Cunoști care au fost cele mai de ...

Featured

Tu ce faci pentru brandul tău personal în 2016?

Un angajat își schimbă locul de muncă la fiecare 2 ani, compania la fiecare 3 ani și domeniul de activitate la fiecare 4 ani. Statisticile sunt valabile pentru spațiul american, dar cu siguranță foarte curând pot fi extrapolate și pentru spațiul românesc, și asta pentru că lumea în care trăim este tot mai dinamică. De ce astăzi ...

Featured

Marketing for Woman, Men & Youth

Trei zile pline la Target Bootcamp, eveniment organizat de Smark, centrat pe trendurile în comportamentul femeilor, bărbaților și al tinerilor. Invitații prezenți ne-au oferit multe insight-uri din cercetări de piață și recomandări în privința comunicării targetate. Prima zi a fost deschisă de Adina Vlad, Managing Partner Unlock Market Research, care ne-a argumentat faptul că principalul diferențiator ...

Featured

Orb prin ploaie. Orb prin viață

Plouă. Cu pasul grăbit către job, facultate, o posibilă întâlnire de afaceri sau pentru revederea cu un om drag, bălțile ne dau bătăi de cap. Când nu ai mașină și nu ești atât de norocos încât locația să fie aproape de metrou sau stația de autobuz, mersul pe jos devine o cursă cu bălțile orașului. Ce ...

Featured

Lecția de antreprenoriat la Zilele Biz!

Luni, 9 noiembrie a început maratonul la Zilele Biz, la startul căruia s-au aliniat antreprenori de renume din industria românească. Dornică de a cunoaște mai multe despre antreprenoriatul românesc, m-am bucurat de lecțiile primite de la managerii și antreprenorii prezenți. Ziua a fost deschisă de Radu Georgescu, Fondator Gecad Group, care ne spunea că din cele ...

Featured

Teatrul fără vârstă

By Sunday, October 25, 2015 No tags Permalink 1

După o vară secetoasă în arta teatrului, m-am bucurat de începerea stagiunii Teatrului Național ”I. L. Caragiale”, savurând cu plăcere piesele readuse la viață. Vineri seara m-am bucurat să văd săla plină: multe cupluri, tineri veniți în gașcă, copii de 8-9 ani, studenți singuratici. În această mare de oameni, m-a frapat prezența unei doamne în vârstă ...

Featured

3 erori grave în personal branding

Nevoia de diferențiere a indivizilor devine un aspect tot mai important, motiv pentru care interesul pentru personal branding este în creștere, iar oamenii doresc să afle mai multe despre cum își pot construi și ulterior menține un brand puternic. Dintre erorile cele mai frecvente remarcate la persoanele interesate de construirea brandului personal se numără: Lipsa autenticității Dorința indivizilor ...

Featured

Inspirația de la Webstock

Prima ediție Webstock mi-a pus zâmbetul pe buze, oferindu-mi multă inspirație. Vorbitori cu povești de viață incredibile, dar și specialiști cu o vastă experiență au reușit să mă inspire și să facă din Webstock un eveniment al inspirației și zâmbetelor. Organizat de echipa Evensys în frunte cu Cristian Manafu, Webstock 2015 a reușit să adune ...

Featured

Copilărie pierdută

Dacă pentru mulți copii Harap Alb înseamnă eroul copilăriei, pentru 20 de copii cu handicap motor și mental din centrul de tranziție ”Harap Alb” înseamnă doar locul unde își petrec cea mai mare parte a timpului. Basmele copilăriei se transformă în coşmar pentru micuţii care nu ştiu cum arată o copilărie fericită, nu ştiu ce înseamnă ...

Featured

Bucuria zăpezii

Zăpada mă bucură și mă definește. Poate și pentru că sunt născută în februarie și am fost obișnuită cu iarna, însă îmi amintesc nostalgică de vacanțele din miezul verii când ajungeam cu părinții la Bâlea Lac. Și ca prin minune, printr-o magie pe care nu o puteam desluși atunci, în luna lui cuptor găseam rătăcite ...

Featured

Muntele, dragoste la prima vedere

De fiecare dată când petrec timp în natură devin copleșită de opera divină a Creatorului meu. Mă uimește perfecțiunea lucrării Sale, măreția munților, statornicia pădurii, iar natura mă încarcă și îmi reamintește constant Sursa din care îmi extrag energia, Motorul ființei mele. M-am îndrăgostit de munte încă de mică, când plecam cu bunica în stațiuni. Fie ...

Featured

Dușul ploii

Ploaia cade ușor peste capetele noastre descoperite, ne pătrunde hainele și ni se infiltreză ușor în suflet. Puțini sunt cei care se bucură de ea și mult mai puțini cei care o așteaptă cu dor. Pentru că ploaia, îmbăcată în nori, ne cutremură trupul cu picăturile reci și sufletul cu întrebări uitate. Ploaia ne cercetează, ne ...

Featured

Copilărie tehnologizată

Stau pe terasa Hotelului Piatra Craiului, iar stațiunea Pârâul Rece este înțesată de familii dornice de a petrece week-endul pe Valea Prahovei, în vârful muntelui, departe de căldura orașelor mari. În escapada programată spre Râșnov sau Predeal, mulți călători se opresc pentru a-și scălda sufletul în panorama munților Bucegi. Masivul Postăvarul se înalță mândru și ...

Featured

Ploaia Persidelor – bucuria sufletului

Perseidele. Sau bucuriile de azi-noapte. Dex-ul spune că perseidele reprezintă ”ploaia periodică de stele din direcția constelației Perseu, care apare la mijlocul lunii august”. Totodată, Perseida este o ”stea căzătoare din direcția constelației Perseu”, de aici și denumirea ploii de stele. De dragul spectacolului stelar, m-am încumetat să îmi fac curaj să admir frumusețea Creatorului. Înarmată ...

Featured

Pierderea regăsirii

O săptămână de deconectare completă, fără semnal la telefon și internet este o gură de aer proaspăt în vacarmul erei digitale, unde absența de pe Facebook echivalează cu pierderea identității. După un drum de 10 ore, Reșița mi se descoperă pas cu pas. Iar prima oprire este Râul Alb, locul departe de agitație, dar aproape de ...

Featured

somn odihnitor = disciplină zilnică

Slabilește-ți un ritual înainte de a merge la culcare pentru a te odihni mai bine și pentru a-ți începe ziua energic și în forță. Îți ofer câteva direcții, pe care și eu le practic și care te pot ajuta să dormi mai bine: O băutură caldă: îți recomand cu drag o rețetă pe care o prepar de ...

Featured

Bruxelles – Capitala Europei. A ciocolatei. A frumosului!

Lăsând în spate Carpații, m-am îndreptat cu o viteză de peste 800 km/h către minunata capitală a Belgiei, pe care aveam de gând să o explorez pas cu pas. Orașul Bruxelles este supranumit și capitala Uniunii Europene, întrucât găzduiește principalele instituții ale UE, cum ar fi: sediul Comisiei Europene, a Consiliului Uniunii Europene, sediul Parlamentului European, ...

Featured

Creativitatea – puterea de a face lucrurile diferit

Încă de la primele desene ale copilăriei trasate stângaci, spiritul creativ al copilului iese la iveală. Uneori rămânem trăzniți câte idei pot avea cei mici și mai ales câtă lejeritate au în a crede în realizarea lor. Cu timpul, viața de adult vine la pachet cu un bagaj de griji și cu multă predictibilitate. Ne ...

Featured

Diferiți. Asemănători. Europeni!

By Sunday, May 10, 2015 No tags Permalink 0

Diferențe. Asemănări. Povești. Diferențele se contopesc în asemănări, tesând povești. Povestea mea începe în anul 2010, un an de nota 10 cu o experiență pe măsură. Fiind dintr-un orășel micuț din provincie, șansa fiecărui proiect era explorată și valorificată la maxim. Ne aflam constant într-o cursă cu obstacole cu Bucureștiul și orașele mari din țară, care ...

Featured

Gala Forbes – 30 sub 30

Mereu găsesc inspirație în tineri care au luptat pentru visele lor. Care au părăsit zona de comfort, depunând efort, ajungând la disconfort și reușind în obiectivele propuse. Pentru ca mai apoi satisfacția luptei pentru reușită să fie deplină. Sub egida Forbes, Gala „30 sub 30” a reunit modele de succes, premiate pentru determinarea și efortul depus. ...

Featured

Storyscaping – povești care creează povestea

La Congresul Național al Studenților la Comunicare am învățat lucruri noi, concepte vechi repovestite și am descoperit multe campanii faine. De la Paul Markovits am aflat că storyscapingul reprezintă de fapt esența a 30 de ani de marketing, pornind de la integrated marketing până la storytelling. Paul ne-a vorbit despre schimbare, spunându-ne că este bine să ...

Featured

ReinvenTARE

Fie că treci printr-o tranziție în viața ta sau pur și simplu simți nevoia unei schimbări, reinventarea este cuvântul. Ce e de făcut? Îți ofer câteva sugestii, care pe mine m-au mobilizat de-a lungul timpului. Lasă-te inspirat. Ți s-a întâmplat să ai momente când ai exclanat cu toată inima ”Asta e cel mai tare lucru care mi ...

Featured

Congresul Național al Studenților la Comunicare – Storyscaping

De ce să vii la Congresul Național al Studenților la Comunicare? Pentru că a XII-a ediție a CNSC vine la pachet cu un topic care îți trezește instant interesul, storyscaping și cu invitați pe măsura subiectului. Se anunță două zile intense, cu multe studii de caz, unde vei primi răspunsul tuturor întrebărilor tale legate de conceptul ...

Featured

Gala Forbes Woman – Excelență la superlativ

Într-un atmosferă plăcută și întrunind cele mai importante nume ale businessului românesc, Gala Forbes Woman a reprezentat un eveniment marcat de eleganță și rafinament. Gazda evenimentului a fost Bogdan Miu, un gentalmen veritabil care a făcut piept multelor doamne ale serii. Ionuț Bunoiu, redactor șef Forbes a deschis prima parte a evenimentului, prezentând lucrurile frumoase ...

Featured

Conferința ”The Woman” – de la femei, pentru femei

Săptămâna trecută am experimentat participarea la una dintre cele mai de dorit evenimente ale anului: conferința de business feminin ”The Woman”, care a reunit nume importante ale leadershipului românesc. Am înțeles o dată în plus importanța viziunii și cum bine spunea Henry Ford ”Viziunea fără acțiune e doar...halucinație”. Ziua a început cu Amalia Sterescu, care a ...

Featured

Tu când ai mulțumit ultima oară?

Astăzi în drum spre facultate, în autobuzul 300 era mare bairam. Un om al străzii cu o orgă mai mare ca el cânta de zor. Nu știu să încadrez stilul, era un popularo-manea, cert este că m-a surprins. Pentru că spre deosebire de mulți alții care doar stau cu mâna întinsă prezentându-mi o poveste sentimentalo-dramatică, ...

Featured

Social Media Summit 2015: tendințe, concepte noi, oameni frumoși!

Social Media Summit a întrunit specialiști din online, advertising, oameni de agenție și guru ai social media. Ziua a fost deschisă de Mugur Păstrașcu - Managing Partner la iLeo, care ne-a învățat că viața E în altă parte. Suntem săraci. Însă supraviețuim. Asta ne face să nu facem lucrurile cum trebuie, motiv pentru care rămânem în ...

Featured

Public Speaking NU doar la ora de română!

Îmi amintesc nostalgică de orele de limba română din liceu și asta pentru că reprezentau cel mai productiv timp din toată ziua petrecută la școală. Acest lucru i se datora Adelinei, profesoara de română, care de fiecare dată găsea proiecte care să ne provoace creativitatea și să ne scoată din zona de confort. De la prezentări ...

Featured

MUST GO: Social Media Summit

Social Media Summit sau evenimentul la care e musai să mergi dacă vrei să fii la curent cu tot ce mișcă în zona de online, campanii și tendințe. Evenimentul se desfășoară pe 18 februarie la Hotel Howard Johnson din București, iar ediția acestui an va viza 3 puncte de discuție. O primă sesiune care va dezbate ...

Featured

Timpul – râul fără margini

Aseară m-am bucurat de învățăturile primite de la Andrei Dunuță și Alin Comșa la Self Trust Academy în cadrul cursului de Life Management. Un curs destinat în special managerilor, dar și celor care conștientizează nevoia gestionării corecte a celei mai importante resurse, pe care toți o primim în mod egal: timpul. Dacă viața a înzestrat pe ...

Featured

Spațiul personal devenit colectiv

By Friday, January 23, 2015 No tags Permalink 0

Nevoia unui spațiu personal se diminuează treptat atunci când trăiești într-o metropolă ca Bucureștiul. Conform specialiștilor, există patru spații: spațiul public se formează de la 360 cm în sus spațiul social se construiește între 120 și 360 de cm spațiul personal se extinde de la 45 cm la 120 spațiul intim este de maxim 45 de cm în fiecare ...

Featured

Tu ce roade dai?

Zilele trecute o povestioară mi-a reamintit importanța plantării unor semințe corecte pentru a culege o recoltă bogată și sănătoasă. Istorisirea sună cam așa: ”Timp de patru decenii Berlinul de Est a fost controlat de comuniști, în vreme ce Berlinul de Vest a fost liber. Într-o zi,niște oameni din Berlinul de Est au luat un camion ...

Featured

Revenirea pe teren

By Saturday, January 3, 2015 No tags Permalink 0

Revenirea pe terenul de tenis a culminat cu multă bucurie și rememorarea anilor când alergam de la un capăt al terenului la celălalt din dorința de a ajunge fiecare minge. După mult timp, week-endul acesta a fost unul cu mult sport, și mai ales cu mulți copii. Dimineața m-a găsit în compania a trei băieței ...

Featured

Introspecție

By Wednesday, December 31, 2014 No tags Permalink 0

7x31+4x30+28=365 lecții. 2014 a fost un an fabulos, construit cu ajutorul oamenilor minunați pe care i-am cunoscut, a celor ce mi-au stat alături sprijinindu-mă în toate. Anul prieteniilor vechi și noi, al curajului și experiențelor inedite. Anul în care m-am bucurat de călăuzirea unor mentori extraordinari, în care am cunoscut frumusețea țării altfel, o Românie a ...

Featured

Crăciunul nu este despre moși și brazi

By Thursday, December 25, 2014 No tags Permalink 0

Sunt născută pe 24 februarie. Coincidență sau nu, pe 24 se sărbătorește ziua îndrăgostiților pe românește. Dragobetele. Îmi place însă să cred că pe 24 serbez ziua mea și mă bucur de asta, și nu celebrez de ziua mea de naștere Dragobetele. Am simțit nevoia acestei introduceri, întrucât sărbătoarea Crăciunului poartă semnificația nașterii Aceluia prin importanța ...

Featured

Crăciunul din minunatul Sibiu

Ultimele zile ale Târgului de Crăciun de la Sibiu spun povestea frumoasă a unui oraș care freamătă de energie și de oameni frumoși. Orașul în care revin cu drag de fiecare dată, retăind aceași emoție a începutului. Cutremur cu pași mici străduțele pavate ale orașului, descoperind de fiecare dată o fereastră deschisă rătăcit, o usă întredeschisă, ...

Featured

Sunt mândră de ea!

By Monday, December 1, 2014 No tags Permalink 0

Sunt bucuroasă de românii mei dragi, care explodează de pasiune nebună și de energie contagioasă. Sunt mândră de ea, de țara mea frumoasă care îmi oferă în fiecare zi motive de mulțumire în ciuda peisajului de comentarii negative. Motivele de mândrie și bucurie nu pică din cer, ci sunt găsite, doar și numai dacă sunt ...

Featured

Mai multă responsabilitate și mai puține scuze

By Saturday, November 29, 2014 No tags Permalink 0

Vorba lungă sărăcia multora, sau cel puțin a mea sigur. Am observat în ultima vreme un fenomen care continuă să ia amploare: prea multe vorbe și prea puține fapte. Constat cu tristețe că România este compusă în mare parte din oratori gălăgioși, care își făuresc discursuri motivaționale, sau emoționale, după caz. Unii toarnă promisiuni, alții își trâmbitează ...

Featured

“Lecția” unei Românii normale

By Sunday, November 23, 2014 No tags Permalink 0

O România în care atacul la persoană e condamnat și nu aplaudat. O Românie în care o persoană de etnie nu e pedepsită prin privirile arzătoare pentru că nu are aceași ”culoare” religioasă, sau aceași culoare a pielii. Zilele trecute am văzut ”Lecția” lui Eugen Ionesco la Teatrul Național, piesă reprezentativă pentru teatrul absursului. O piesă care ...

Featured

Oamenii sunt mâini

By Wednesday, November 12, 2014 No tags Permalink 0

Oamenii sunt mâini care te îmbrățișează atunci când nimeni nu o face, care te ating ușor atunci când ai uitat ce e mângâierea, mâini care îți șterg lacrima uscată când batista nu-i îndeajuns. Oamenii sunt mâinile părinților care ne-au ridicat la prima căzătură în încercarea noastră de a face primii pași. Mâinile bunicilor care ne-au purtat ...

Featured

Motivația: un veșnic azi!

By Monday, November 3, 2014 No tags Permalink 0

Motivarea. Sau pur și simplu lucrurile care ne dau dimineața jos din pat, persoanele care ne molipsesc cu energia lor sau momentele care ne mobilizează să fim puși pe fapte mărețe. Sau doar utile și plăcute nouă. În societatea contemportană, unde oamenii sunt tot mai obosiți și lipsiți de pasiune și dedicare, poate fi dificil să ...

Featured

Zi cu soare și votare

Ziua de dumincă într-un București epuizat de programul birou/facultate luni-vineri, de cele mai multe ori este caracterizată de mai puțină agitație și multă liniște. Piața e în mare parte goală, iar străduțele sunt ticsite de mașini parcate regulamentar sau nu prea. Oamenii aleg să își încarce bateriile cu un bol de popcorn în brațe sau în ...

Featured

Integritatea. Un stil de viață.

By Sunday, October 26, 2014 No tags Permalink 0

Weekend-ul acesta m-am numărat printre norocoșii care au luat parte la dineul oficial ținut în cinstea venirii în România pentru prima dată a domnului Kevin Nunnally, Vicepreședinte IBM Corp, Global. Într-o atmosferă intimă, care a reunit profesioniști și oameni de afaceri din diverse domenii, Kevin a vorbit despre principiile de integritate în afaceri, relații și ...

Featured

Suflete grăbite cu pași mărunți

By Saturday, October 25, 2014 No tags Permalink 0

În alergarea după un metrou și în lunga așteptare după un altul oamenii mișună ca niște furnicuțe grăbite. Fiecare își poartă cu sine povestea cuibărită în filele strânse din colțurile inimii. Adeseori îmbulzeala sau mersul grăbit face ca unele file să fie rătăcite printre pantofii lăcuiți sau teneșii rupți. Foaia de viață ascunde eșecuri dureroase sau victorii ...

Featured

Îmbrățișare cerească la Ciucea

”Doarme cerul şi pământul Într-o dulce-mbrăţişare...” Micuța comună Ciucea, aflată la jumătatea distanței dintre Oradea și Cluj-Napoca adăpostește conacul Octavian Goga, un domeniu îmbrăcat în veșmântul tomnatic, dar dezgolit de mistere. La fiecare pas, natura șoptește povestea celui de mult apus, dar răsărit în inima mea, din primii ani ai copilăriei, când domnul învățător ne învăța să recităm ...

Featured

Istorie îngropată în nepăsare: Castelul Banffy

Situat în inima Transilvaniei, la 30 de km de Cluj-Napoca, pe drumul spre Baia Mare, castelul Banffy încă scrie istorie. Odinioară numit Versailles-ul Transilvaniei, ruinele castelului poartă tăcute vremurile de glorie ale domeniului Banffy. Castelul impresionează prin arhitectura renascentistă și barocă și găzduiește numeroase evenimente de-a lungul anului: cel mai recent, ediția a XIII-a a BAROCK, ...

Featured

Războiul cărților: Sampras vs Agassi

Fiind o fană împătimită a tenisului și o jucătoare pasionată de câte ori prind o rachetă și un teren prin zona, cărțile celor doi mari campioni ai tenisului au reprezentat tortul de ciocolată în materie de lectură. Rivalii de pe terenul de tenis, au rămas rivali și în rândul autorilor de cărți. Pete Sampras și Andre ...

Featured

Tu cum protejezi obrajii țării?

În lungile plimbări în peisajele clujene, am întâlnit multe mesaje ale Ocolului Silvic care făceau apel la păstrarea curățeniei și conservarea pădurilor. Însă afișul de mai jos m-a frapat și a dar naștere unor întrebări: eu cum îmi protejez obrajii mei, ai noștri, ai țării? Obrazul subțire cu cheltuială se ține, spunea bunica mea. Curățarea ...

Featured

Printre nori la Mărișel

By Sunday, September 28, 2014 No tags Permalink 0

Am pornit în călătoria spre nori cu sufletul fremătând de emoție și aparatul pregătit de atac. Drumul a fost anevoios, iar urcarea mai grea decât gândisem inițial. Serpentinele îmi amețeau stomacul, dar peisajul creionat pe malul Someșului Rece îmi trezea simțurile. Un nene curajos s-a avântat cu barca sfidând cu îndrăzneală norii capricioși. El înțelege natura. ...

Featured

Muzeul Apei: Unicul

Clujul se laudă pe lângă frumusețile autentice și comorile culturale, cu unicul muzeu al apei din România. Amenajat într-un cadru natural, înconjurat de zeci de hectare de livadă și verdeață, muzeul este bine păzit de natura mamă. Pe poteca străjuită de arbuști îmbătrâniți de timp, descopăr câteva băncuțe și o poveste atipică: cuvintele sunt înlocuite de ...

Featured

Momente de decizie – George W. Bush

By Monday, September 22, 2014 No tags Permalink 0

  Cartea fostului președinte a Statelor Unite a reprezentat o lecție de descoperire și de viață. Am cunoscut sinceritatea unui om simplu, iar în deciziile sale am descoperit iubirea de oameni și dorința de a construi o lume mai sigură. Cartea este structurată în 14 capitole, desemnând 14 decizii importante din viața lui George W. Bush. 1986 ...

Featured

Laguna Albastră – liniștea dincolo de cuvinte

By Friday, September 19, 2014 No tags Permalink 0

Situată la 30 km de Cluj-Napoca, micuța localitate Aghireșu Fabrici este un loc uitat de oameni și tehnologie, însă nu și de mâna Pictorului Desăvârșit. Imagini rupte din pânzele marilor artiști se scaldă în bătaia vântului, mângâindu-mi privirea. Din nefericire , nepăsarea autorităților face ca accesul la acest colț din sălbăticia naturii să fie îngreunat. Ploile ...

Featured

Echitație. Arta de a conduce

By Tuesday, September 16, 2014 No tags Permalink 0

Szellő sau în traducere Vânticel este o iapă de rasă pur sânge arab, alături de care am petrecut o după-amiază de septembrie încântătoare. Având conturat Clujul la picioare într-o panoramă care îți taie răsuflarea, echitația pare ingredientul unei zile reușite. Am pășit timorată pe strada Lombului, rătăcită între străduțele Clujului. Un drum care își face loc între ...

Featured

Cluj-Napoca: orașul comoară al Transilvaniei

By Wednesday, September 10, 2014 No tags Permalink 0

La origine turneancă, stată la București și îndrăgostită iremediabil de Cluj. Zilele toamnei mă găsesc în  locul drag sufletului meu, Cluj-Napoca. Orașul m-a îmbrățisat îmbrăcat în covorul auriu de frunze și scăldat în aroma de ploaie. Revin cu plăcere în locul care mă alimentează prin diversitatea culturală și măreția clădirilor, care își poartă propria istorie ...

Featured

Citind, devii bogat. Iar bogat devii puternic.

În lumea prea grăbită în care trăim , unde agitația planează la orice pas, cartea pare demodată, deși valoarea sa rămâne în eternitate pentru bogăția pe care o sedimentează în noi. Cărțile reprezintă universul tainic care păstrează între coperțile obosite de vreme povești, lecții, viață. De ce să citim? Pentru a însuma o comoară pe care timpul ...

Featured

Râul Alb sau paradisul regăsit

Odată instalat în tumultul oraşului, uităm să ne regăsim paradisul, acel loc care ne echilibrează şi ne dă puterea de a face mai mult pentru noi, pentru oameni, pentru viață. Uităm că paradisul a căror taine dorește să le descoperim încă există şi aşteaptă să fie îmbrăţişat. Paradisul fiecăruia din noi speră să fie regăsit: poate ...

Featured

“La radio, vreau să ajung la radio”

Prima zi de toamnă, prima zi de septembrie, prima zi a săptămânii, prima zi la radio. Emoţionată tare am pornit spre sediul Radio Sud purtând în desaga minţii întrebări de tot soiul: "oare îmi va plăcea?", "oare mă voi descurca?", "cum va fi?". Nelămuririle au început să îşi găsească răspuns odată cu intrarea în studio. Da, oamenii ...

Featured

Amintirile casei din livadă

Casa bunicii sau locul copilăriei îmbătat de mirosul plăcintei cu mere şi scorţişoară. Locul unde năzbâtiile pedepsite acasă de părinţi, erau permise cu blândeţe de bunica. Locul unde fructele proaspăt culese din livada de lângă casă aveau gustul autentic de odată. După multă vreme, am revenit pe drumurile prăfuite de ţară. Am regăsit uliţa copilăriei, unde ...

Featured

În lumea copiilor

By Tuesday, August 26, 2014 No tags Permalink 0

Energia copiilor, debordandă şi molipsitoare ne va aşeza mereu pe chip un surâs nostalgic ca tribut al vremurilor de odată când şi noi am fost asemenea lor. Dincolo de diferenţe, locul de joacă din parc rămâne spaţiul egalităţilor. Fetiţă sau băiat, balansoarul este la fel şi pentru unul şi pentru celălalt, avut sau cu o ...