Featured

Momente de decizie – George W. Bush

By Monday, September 22, 2014 No tags Permalink 0

 

Cartea fostului președinte a Statelor Unite a reprezentat o lecție de descoperire și de viață. Am cunoscut sinceritatea unui om simplu, iar în deciziile sale am descoperit iubirea de oameni și dorința de a construi o lume mai sigură.

Cartea este structurată în 14 capitole, desemnând 14 decizii importante din viața lui George W. Bush. 1986 sau anul care avea să îi schimbe radical traiectoria vieții. Asta pentru că George decide să ia o decizie majoră: să renunțe la băutură cu ajutorul lui Hristos. Credința a fost cea care i-a transformat viața și l-a ghidat mereu în deciziile pe care le-a luat.

Am retrăit emoțiile evenimentelor din 11 septembrie, când aveam doar opt ani și stăteam cu ochii zgâiți la televizor fără să înțeleg prea multe, dar simțind drama poporului american. Am păstruns în culisele minții celui mai puternic om și am fost martoră la luptele sale în gestionarea unor decizii pe termen lung.

Războiul din Afganistan și eliberarea Irakului sunt doar câteva din episoadele creionate de autor. Pagubele dezastrului produse de uraganul Katrina, dar și lupta pentru menținerea băncilor de pe Wall-Street în ceea ce avea să fie criza financiară din 2008 sunt frânturi din viața unui om obosit de gravitatea deciziilor asumate, dar împăcat pentru pașii spre dezvoltare ai poporului American.

Momente de decizie. O carte despre putere și umilință, despre victorie și luptă. Despre America și restul lumii.

DSCF4721

0

No Comments Yet.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *