Featured

Marketing for Woman, Men & Youth

Trei zile pline la Target Bootcamp, eveniment organizat de Smark, centrat pe trendurile în comportamentul femeilor, bărbaților și al tinerilor. Invitații prezenți ne-au oferit multe insight-uri din cercetări de piață și recomandări în privința comunicării targetate.

Prima zi a fost deschisă de Adina Vlad, Managing Partner Unlock Market Research, care ne-a argumentat faptul că principalul diferențiator al generației prezente se remarcă la nivel de atitudine, oamenii sunt mai revoltați, mai deschiși și simt constant nevoia de mai mult, motiv pentru care foarte mulți emigrează. Oamenii nu mai așteaptă schimbarea din exterior, iar schimbarea a devenit o alegere personală. La nivel de trenduri, în primul rând less is more. De asemenea a fi este mai important decât a avea, iar a face este mai important decât a sta și a te proteja. În sectorul feminin, se remarcă creșterea nevoilor de experiențe, sunt femei care caută un plus de calitate, petrec mai mult timp făcând ceea ce le place.

Monica Rădulescu ne-a împărtășit faptul că 75% din bugetul românilor este consumat pe mâncare, iar anual mai bine de 5 milioane de tone de alimente ajung la gunoi. Pe Instagram sunt postate peste 300 de milioane de poze cu mâncare, aparând astfel și o nouă știință – Foodography = modul prin care restaurantele pot obține preparate bune pentru Instagram.

Există de asemenea un clișeu în rândul femeilor, cum că acestea se neglijează după ce nasc. Este însă pentru acestea o etapă de reinventare pentru:

  • Scopul valoros pe care îl are femeia
  • Încrederea în sine
  • Îți dă seama că standardul de frumusețe se schimbă

Anca Nuță ne-a spus că genul ajunge să conteze abia în final, iar sporturile nu ar trebuie să mai poarte nuanțe sexiste. Vă las cu o execuție super a unui spot despre fetele care pot face orice – aici. Ana Morodan ne-a învățat că endorserii care vor supraviețui vor fi cei care vor face subtil publicitate unui produs. Contează foarte mult să faci publicitate unui brand în care crezi și să nu îți dezamăgești comunitatea, făcând promovare unui produs, iar la scurt timp brandului concurent.

Claudia Chirilescu ne-a spus mai multe despre puterea hashtagului, care reprezintă o modalitate de targetare organică. Pentru utilizarea corectă a hashtagului este important:

  • Să fii specific și relevant – # te contectează cu audiența ta care are aceleași interese
  • Urmează trendurile
  • Comunică-ți poziționarea – prin # poți comunica valorile și poziționarea companiei
  • Creează # specific unui eveniment, care poate fi astfel un agregator de conținut
  • Ține cont de platforma pe care postezi – pe Facebook este despre oameni, pe Instagram este despre universul meu

Ultima zi a conferinței a prezentat tendințele prezente în rândul tinerilor. Din studii reiese faptul că aceștia sunt tot mai interesați de societatea în care trăiesc, consumă mult mai smart și sunt atenți la lucrurile pe care dau banii. Se ghidează după sloganul Y.O.L.O – You Only Live Once. Ce vor tinerii de astăzi?

  • Vor acces și nu distribuție
  • Caută experiențe, călătorii
  • Oferă-le valoare și nu preț
  • Keep it short
  • Vorbește-le cu umor și sarcasm
  • Vor educare, nu promovare

Multe tendințe, multe studii de caz și mulți profesioniști. Cam așa aș rezuma evenimentul Smark. See you again in 2016!

 

0

No Comments Yet.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *