Featured

Experiența dintr-un spital ceh

Zilele trecute după un week-end plin petrecut în afară Pragăi, cu explorat şi mers la pas cât se poate de mult, piciorul meu stâng s-a resimţit, prin urmare a început să mă doară foarte tare la fiecare pas ce îl făceam.

Şi pentru că spiritul românesc se arată şi în Praga, am spus că lasă că mă tratez eu cu o baie fierbinte şi cu un masaj, sigur îi temporar şi trece. Numai că nu a trecut, iar noaptea s-a lăsat cu şi mai multe dureri. Duminică am fost la farmacie să îmi cumpăr ceva gel anti-inflamator, însă durerea continua să rămână. Am zis că mai strâng din dinţi, că doară tre să treacă, însă luni mi-am dat seamă că nu îi de joacă şi am plecat spre Motol University Hospital, cel mai mare spital din Cehia și printre cele mai mari din Europa Centrală. M-am interesat online să văd dacă îmi primesc cardul de sănătate european ce îl am, şi după ce am citit lucruri pozitive despre ei, am pornit.

Spitalul este imens, într-adevăr, şi după ce m-am dumirit eu puţin cum stă treabă m-am îndreptat spre biroul destinat străinilor. Acolo mi s-a dat să completez o foaie cu datele personale, motivul şederii în Praga, problema pe care o am, ce mă doare şi mi s-a făcut copie la cardul european de sanantate. Ulterior, am coborât la urgenţă, unde în funcţie de problema mea, eram destinată unei anumite specializări (în cazul meu, ortopedie) şi mi se dădea un bon de ordine. Peste tot în sala de aşteptare erau ecrane cu numărul bonului de ordine şi poarta la care erai repartizat, poartă care varia în funcţie de specializare. Totul super îngrijit, oamenii aşteptau în ordine, fără plângeri şi alte nemulţumiri.

După ce am intrat în sală în care eram repartizată, am început să îi înşir doctorului simptomele şi ce s-a întâmplat de fapt. Acesta vorbea fluent engleză, deci nu am avut problem de neînţelegere. După ce mi-a examinat piciorul, mi-a dat trimitere pentru o radiografie la picior, urmând să revin la el pentru diagnosticul final. După ce am ieşit din cabinet, mi-a luat ceva timp să mă dumiresc unde este secţia la care trebuia să ajung, căci spitalul este împărţit în vreo X corpuri, iar pentru un nou venit orientarea nu e cea mai  uşoară, mai ales când există dezavantajul  limbii, toate indicaţiile şi secţiile fiind scrise în limbă cehă.

Am ajuns acolo, mi-a fost luată fişa şi am aşteptat câteva minute pe hol. Ulterior, am fost poftită de o doamnă în sală în care era maşinăria menită să îmi facă “poza” la picior. Doamna, deşi nu vorbea engleză, a fost destul de răbdătoare cu mine să îmi explice cum să aşez piciorul, cum să stau, noroc cu limbajul non-verbal căci cuvintele nu erau de prea mare ajutor atunci când intervine bariera lingvistică. Mi-au fost făcute pozele și pentru că nu am mai călcat de mult în vrun spital de orice fel, așteptam cum fusesem obișnuită cu ani în urmă la noi să primesc radiografiile fizic în ceva plic pentru a i le duce medicului care avea să le examineze. O întreb pe doamnă și ea îmi spune că totul este digital, așadar medicul deja a primit filmul cu piciorul meu. Am coborât din nou la medicul ortoped care mi-a spus că nu este fractură sau ceva rupt, ci durerea intensă s-a datorat efortului ridicat într-un timp scurt. Mi-a prescris ceva rețetă, avertizându-mă că în primul rând trebuie să mă odihnesc și să nu mai forțez piciorul, și să am grijă sa îi pun căldură, și nu gheață cum credeam eu.

Într-o oră jumătate eram și cu tratamentul luat și cu verdictul pus și cu examinarea realizată. Prietenii cărora le-am povestit întâmplarea îmi spuneau că se tem de spitalele străine (cel mai bine te îmbolnăvești oricând, dar nu când ești plecat din țară, unde știi cumva mersul lucrurilor) însă mă bucur să pot spune că experiența mea cu spitalul din Praga a fost una plăcută.

Sursă foto: http://www.lf2.cuni.cz/

0

No Comments Yet.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *